SquirrelMail nu va mai fi disponibil

Pentru cei care doresc să vizualizeze și să expedieze email-urile din browser, SquirellMail era o alternativă atractivă de aplicație care era preinstalată în cPanel. Din păcate, datorită problemelor de securitate rezultate din lipsa de actualizări, cPanel nu mai oferă suport pentru aceasta.

Ce este SquirellMail?

SquirellMail a fost lansat inițial în 1999 și a fost adăugat în cPanel încă din momentul în care webmailul a devenit disponibil din cPanel. Nu a suferit prea multe modificări în ceea ce privește aspectul sau funcționalitățile în decursul timpului. Tocmai această stabilitate a făcut din SquirellMail una din aplicațiile preferate de webmail.

De ce renunță cPanel la SquirellMail?

Așa cum s-a întâmplat și cu alte aplicații sau programe open source, susținut cândva de o comunitate de dezvoltatori activă care oferea potențial de dezvoltare, SquirellMail a pierdut treptat interesul dezvoltatorilor în favoarea altor proiecte prioritare și astfel nu a mai primit actualizări. Ultima actualizare a survenit în mai 2013. Între timp 4 versiuni de PHP au ajuns la sfârșitul vieții iar patch-urile de securitate oferite de actualii dezvoltatori nu au rezolvat problemele existente și au forțat cPanel să ia această decizie.

Eliminarea SquirrelMail din opțiunile noastre de webmail ne face să vă sugerăm doar folosirea Horde și Roundcube.

 


Also Read