SquirrelMail și Horde nu mai sunt disponibile
Pentru cei care doresc să vizualizeze și să expedieze email-urile din browser, SquirellMail și Horde erau alternative atractive de aplicație care erau preinstalate în cPanel. Din păcate, datorită problemelor de securitate rezultate din lipsa de actualizări, cPanel nu mai oferă suport pentru acestea.
Ce este SquirellMail și Horde?
Atât SquirellMail cât și Horde au fost adăugate în cPanel din momentul în care webmailul a devenit disponibil din cPanel. Nu au suferit prea multe modificări în ceea ce privește aspectul sau funcționalitățile în decursul timpului.
De ce renunță cPanel la SquirellMail și Horde?
Așa cum s-a întâmplat și cu alte aplicații sau programe open source, susținute cândva de o comunitate de dezvoltatori activă care oferea potențial de dezvoltare, SquirellMail și Horde au pierdut treptat interesul dezvoltatorilor în favoarea altor proiecte prioritare și astfel nu au mai primit actualizări. De exemplu, în cazul SquirellMail ultima actualizare a survenit în mai 2013. Între timp 4 versiuni de PHP au ajuns la sfârșitul vieții iar patch-urile de securitate oferite de actualii dezvoltatori nu au rezolvat problemele existente și au forțat cPanel să ia această decizie. În cazul Horde, Suportul Horde a fost eliminat din cPanel și WHM începând cu versiunea 108. Acest lucru se datorează faptului că Horde nu acceptă PHP 8.x, iar PHP 7.4 a ajuns la sfârșitul vieții (EOL) în noiembrie 2022.
Eliminarea SquirrelMail și Horde din opțiunile noastre de webmail ne determină să vă sugerăm doar folosirea Roundcube.