Actualizare tarife
Tuesday, September 2, 2025
În urma modificărilor condițiilor de piață și ținând cont de evoluția costurilor din sectorul energetic și al infrastructurii IT, dorim să vă informăm că, începând cu data de 01.10.2025, tarifele pentru serviciile oferite de CHROOT (găzduire web, reseller găzduire web, VPS, servere dedicate și colocare) vor fi ajustate.
Estimăm o creștere medie a prețurilor cuprinsă între 10% și 20%, în funcție de tipul serviciului și resursele alocate. Tarifele exacte actualizate vor fi vizibile în cadrul produselor achiziționate din contul de client și reflectate pe facturile emise ulterior datei de aplicare, iar toate celelalte prevederi contractuale rămân neschimbate.
Această ajustare este necesară pentru a putea susține în continuare investițiile în infrastructură, calitatea serviciilor și măsurile de securitate cibernetică, menținând standardele ridicate cu care v-ați obișnuit.
Vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru colaborarea constantă.
Vom continua să depunem toate eforturile pentru a vă furniza servicii de înaltă calitate, în linie cu așteptările și nevoile Dumneavoastră.
« înapoi