PHP fără timeout

Unele aplicații PHP necesită mai mult timp pentru a rula și pentru a trimite conținut spre browser.

Pentru a proteja resursele serverului/contului de găzduire, precum și a pentru a preveni anumite bug-uri din aplicații, serverul web închide automat execuțiile mai lungi de aproximatv 30 de secunde.

În cazul scripturilor ce generează rapoarte sau execută multe acțiuni consecutive, acestea ar trebui configurate/programate în așa fel încât să trimită spre browser/utilizator un șir de date la intervale regulate (mai des de 30 de secunde).

În caz că modificarea/configurarea scriptului respectiv nu este posibilă, în cazul serverului web LiteSpeed, puteți configura din .htaccess ca aceste scripturi să ruleze fără o limită predefinită:

<IfModule Litespeed>
  RewriteEngine On
  RewriteRule .* - [E=noconntimeout:1]
  RewriteRule .* - [E=noabort:1]
</IfModule>

ATENȚIE: Această setare va permite oricărui script/pagină să ruleze mai mult de 30 de secunde! Luați în considerare limita totală de procese (EP) ale contului dumnevoastră.

Puteți configura individual anumite fișiere să execute fără limită, folosind:

<IfModule Litespeed>
  RewriteEngine On
  RewriteRule SCRIPT_URL - [E=noabort:1, E=noconntimeout:1]
</IfModule>

Înlocuiți SCRIPT_URL cu script-ul pentru care nu doriți să se aplice limitarea.

Mai multe informații disponibile în documentația LiteSpeed.


 Tipărire

V-ar mai putea interesa și